Este un adevărat miracol că textul Bibliei a ajuns până la noi fără să fi suferit modificări. Scrierea Bibliei s-a încheiat cu mai bine de 1900 de ani în urmă. Ea a fost aşternută în scris pe materiale perisabile (papirus şi pergament) şi puţini mai vorbesc în prezent limbile în care a fost scrisă. în plus, oameni influenţi, de la împăraţi la conducători religioşi, au încercat cu înverşunare să distrugă Biblia.

Cum a reuşit să supravieţuiască această lucrare remarcabilă până în zilele noastre, devenind cea mai cunoscută carte de pe glob? Să analizăm doar doi factori.

Numeroasele copii au salvat textul biblic

Păstrătorii primelor scrieri biblice au fost is-raeliţii, care au ocrotit cu grijă sulurile originale şi au realizat numeroase copii ale lor. De exemplu, regii israeliţi trebuiau să scrie „o copie a acestei legi, după cea care este dată în grija preoţilor, a leviţilor”. — Deuteronomul 17:18.
Mulţi israeliţi citeau cu plăcere Scripturile, considerându-le Cuvântul lui Dumnezeu. Prin urmare, copierea textului era făcută cu mare grijă de scribi bine instruiţi. Despre Ezra, un scrib temător de Dumnezeu, se spune că era „un copist iscusit al legii lui Moise, pe care o dăduse lehova, Dumnezeul lui Israel” (Ezra 7:6). Masoreţii, care au copiat Scripturile ebraice, sau „Vechiul Testament”, între secolele al Vl-lea şi al X-lea e.n., chiar numărau literele textului copiat pentru a fi siguri că nu s-au strecurat greşeli. O astfel de meticulozitate a ajutat la păstrarea textului şi implicit a Bibliei, în pofida încercărilor înverşunate şi neobosite ale duşmanilor de a o distruge.
Un exemplu în acest sens este conducătorul sirian Antiochus al IV-lea, care, în 168 î.e.n., a încercat să distrugă toate copiile Scripturilor ebraice care se găseau pe teritoriul Palestinei, într-o consemnare istorică iudaică se spune: „Cărţile legii, pe care le-au aflat, le-au ars cu foc, stricându-le de tot”. The Jewish Encyclopedia precizează: „Cei ce au primit aceste porunci s-au achitat de ele cu multă scrupulozi-tate. … Pe cei ce posedau o carte sfântă … îi aştepta pedeapsa cu moartea”. Totuşi, copii ale Scripturilor au supravieţuit, rămânând atât la evreii din

Palestina, cât şi la cei din alte ţinuturi.

La scurt timp după ce scriitorii Scripturilor greceşti creştine, sau „Noul Testament”, şi-au încheiat scrierile, s-au făcut numeroase copii ale acestor scrisori, profeţii sau relatări istorice inspirate. De exemplu, Ioan şi-a scris evanghelia probabil în Efes sau în apropierea acestui oraş. Totuşi, un fragment dintr-o copie a acestei evanghelii, copie despre care specialiştii spun că a fost făcută la nici 50 de ani după ce Ioan şi-a scris evanghelia, a fost găsit în Egipt, la sute de kilometri depărtare. Această descoperire arată că până şi creştinii din ţări îndepărtate dispuneau de copii ale unor texte inspirate scrise de puţin timp.
Cuvântul lui Dumnezeu a supravieţuit sute de ani după Cristos şi datorită largii lui răspândiri. Se spune că, în zorii zilei de 23 februarie 303 e.n., împăratul roman Diocleţian îşi privea soldaţii în timp ce spărgeau uşile unei biserici şi ardeau copii ale Scripturilor. Diocleţian credea că putea scăpa de creştinism distrugându-i scrierile sacre. A doua zi, el a dat ordin ca toate copiile Bibliei de pe teritoriul Imperiului Roman să fie arse în public. în pofida acestei porunci au mai rămas unele exemplare, care la rândul lor au fost copiate. De fapt, se pare că porţiuni întregi din două copii ale Bibliei în greacă, ce au supravieţuit până în zilele noastre, au fost realizate la scurt timp după persecuţia lui Diocleţian. Una se află la Roma, iar cealaltă la Londra, în British Library.
Deşi nu s-a descoperit niciun manuscris original al Bibliei, mii de copii scrise de mână (ale întregii Biblii sau ale unor fragmente din ea) s-au păstrat până în zilele noastre. Unele dintre ele sunt foarte vechi. Dar oare s-a schimbat mesajul din original pe măsură ce textul a fost copiat? Iată ce a spus eruditul William Henry Green cu privire la Scripturile ebraice: „Nu greşim când spunem că nicio altă lucrare antică nu a ajuns până la noi într-o formă atât de apropiată de original”. Referitor la Scripturile greceşti creştine, Sir Frederic Kenyon, o autoritate în materie de manuscrise biblice, a scris: „Intervalul dintre data redactării manuscrisului original şi cea a celor mai vechi documente existente este atât de mic, încât e neglijabil. Aşa se risipeşte şi ultimul motiv de îndoială că Scripturile n-ar fi ajuns la noi în forma în care au fost scrise. Autenticitatea şi integritatea cărţilor Noului Testament pot fi considerate definitiv stabilite”. El a mai adăugat: „Nu exagerăm deloc afirmând că, în esenţă, textul biblic este sigur. … Acest lucru nu se poate spune despre nicio altă carte antică din lume”.

Traducerea Bibliei

Biblia a ajuns cea mai cunoscută carte de pe glob datorită unui al doilea factor important, şi anume că este disponibilă în multe limbi. Acest fapt este în armonie cu scopul lui Dumnezeu, ca oamenii din toate naţiunile şi de toate limbile să ajungă să-l cunoască şi să i se închine „cu spirit şi cu adevăr”. — loan 4:23, 24; Mica 4:2.
Prima traducere cunoscută a Scripturilor ebraice a fost Septuaginta, o versiune în greacă. Ea a fost realizată pentru evreii vorbitori de limbă greacă ce trăiau în afara Palestinei. Această traducere a fost terminată cu circa două secole înainte ca Isus să vină pe pământ, întreaga Biblie, inclusiv Scripturile greceşti creştine, a fost tradusă în mai multe limbi în numai câteva secole de la încheierea scrierii ei. Mai târziu însă, regi şi chiar preoţi, care ar fi trebuit să facă tot ce le stătea în putere pentru ca Biblia să ajungă în mâinile oamenilor de rând, au făcut exact contrariul. Au încercat să-şi ţină enoriaşii în întuneric spiritual opu-nându-se iniţiativelor multora de a traduce Cuvântul lui Dumnezeu în limbile vorbite de popor.
Sfidând Biserica şi Statul, bărbaţi curajoşi şi-au riscat viaţa traducând Biblia în limba înţeleasă de popor. De exemplu, în 1530, englezul William Tyndale, instruit la Oxford, a realizat o ediţie a Pentateuhului, primele cinci cărţi ale Scripturilor ebraice. In pofida crâncenei opoziţii cu care s-a confruntat, el a fost primul care a tradus Biblia direct din ebraică în engleză. Tyndale a fost şi primul traducător englez care a folosit numele lui Dumnezeu, leho-va. Cât timp a lucrat la una dintre primele traduceri în spaniolă ale Bibliei, eruditul spaniol Casiodoro de Reina a fost persecutat de catolici, viaţa fiindu-i mereu în primejdie de moarte. Ca să-şi finalizeze traducerea, el a fost nevoit să caute refugiu prin Anglia, Germania, Franţa, Olanda şi Elveţia.

Şi în prezent Biblia este tradusă în multe limbi, milioane de exemplare văzând lumina tiparului. Faptul că a supravieţuit şi a devenit cea mai cunoscută carte de pe glob demonstrează adevărul cuvintelor apostolului Petru, care a spus sub inspiraţie divină: „Iarba se usucă şi floarea cade, dar cuvântul lui Tehova dăinuie pentru totdeauna”.

This entry was posted on Thursday, November 22nd, 2007 at 12:12 am and is filed under Noiembrie. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.